Muzeul Octavian Goga supraviețuiește furtunii. Final fericit.

O călătorie cu mașina de la Cluj-Napoca la Oradea ar trebui să fie o adevărată încântare, dacă am putea ignora aglomerația de pe șosele, circulația absolut nebună si starea de permanentă veghe la tot ce mișcă. Peisaje superbe se derulează continuu în fața ochilor: ici păduri de foioase peste care un pictor și-a vărsat paleta cu culori, ici pâlcuri de rășinoase a căror semeție o vezi proiectată pe un cer ireal de albastru, ici șerpuiri agitate de pârâie limpezi ca lacrima.

În tot acest cadru natural spectaculos, după o succesiune de curbe, nu după mult timp de la plecarea din Cluj-Napoca, observi cu oarecare întârziere un panou care te informează că pe partea dreaptă a drumului, după intrarea pe o poartă cu motive tradiționale românești, poți admira Conacul lui Octavian Goga de la Ciucea.

Pătrundem, așadar, într-o zonă puțin cam ascunsă ochiului, fără a ști la ce să ne așteptăm. Internetul ne vine rapid în ajutor și aflăm că domeniul a aparținut lui Ady Endre, dar după moartea acestuia în 1919, conacul este cumpărat de bunul său prieten, Octavian Goga. Acesta face reparații capitale și până în 1938, la moartea sa, își petrece sărbătorile aici, scriind, relaxându-se alături de soția sa , Veturia.

După ce am parcurs câteva zeci de metri prin curtea interioară, de fapt un deal acoperit de pădure, peisajul este de-a dreptul unul apocaliptic. Cu greu te dezmeticești și te-ntrebi “UNDE MĂ AFLU?!” Arbori seculari robuști și brazi de zeci de metri creează un peisaj înfricoșător: rădăcini imense în loc de coroane, tulpini frânte ca niște scobitori, o masă de verdeață tocată care creează un covor nefiresc.

Și între toate acestea: o foarte veche mănăstire de lemn de 5 secole, adusă de soția poetului după moartea soțului ei. Mănăstirea e neatinsă. Ne întâmpină o măicuță care ne relatează cu vocea tremurândă că și acum, la o săptămână de la cumplita furtună care a măturat nord-vestul țării, este încă marcată de forța naturii care a lovit cu o putere greu de imaginat. În 30 de minute, spunea măicuța, ,,tornada” a ajuns de la Timișoara aici. ,,Vă dați seama cu ce viteză a venit? Uitați isprăvile ei!”

Ne povestește că era chiar în micuța bisericuță de lemn înnegrit de timp, fără fundație, când a lovit pacostea. Credea că nu va scăpa. Totul zbura în aer, copacii erau întorși cu susul în jos sau erau rupți ca bețele, țiglele de pe casa memorială si acareturi pluteau efectiv în aer, bisericuța pârâia din toate încheieturile, dar a rezistat. Totul a durat cam 30 de minute, dar a părut o veșnicie. Am încercuit și noi bisericuța și am rămas muți de uimire: traiectoria vântului și sensul de cădere a copacilor era ușor de sesizat: adică exact peste micuța bisericuță si cu toate astea, toți arborii au căzut în lateral evitând atât bisericuța, cât și mormintele din spatele ei. Nu poți să rămâi indiferent la așa ceva! Te simți mic și neputincios, dar parcă cineva acolo sus te privește!

Din cauza dezastrului provocat de forța naturii, muzeul nu putea fi vizitat. Autoritățile nu interveniseră încă, însă atunci, acum 3 săptămâni mai exact (23 septembrie 2017), imobilul încă făcea obiectul unui litigiu. Pe scurt: după moartea poetului, soția acestuia a transformat castelul într-un muzeu pe care l-a donat Statului Român. După mai bine de 30 de ani în care mii de oameni i-au trecut pragul, în anul 2005, urmașii Veturiei Goga au contestat testamentul lăsat de aceasta. Procesul a durat 12 ani și s-a finalizat abia în octombrie 2017, muzeul revenind în proprietatea județului Cluj. Autoritățile promit să analizeze în detaliu domeniul și clădirile și să se apuce de reabilitarea acestora cât de curând. Până atunci, muzeul poate fi vizitat ca și până acum. De reținut este și faptul că Muzeul Octavian Goga a fost inclus pe lista Patrimoniului Cultural al României ca monument istoric, clasa A.

Dacă doriți să vedeți unde obișnuiau să-și petreacă zilele Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, George Enescu și Nicolae Titulescu, nu ratați castelul-muzeu Octavian Goga din Ciucea, județul Cluj!

Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina,
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.
Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.
De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult şi simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie:
Ni s-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.

(Toamnă – Octavian Goga)

Alte poze (din păcate, dureroase):

Rugat de cei doi, Brâncuși a acceptat să construiască Mausoleul Iubirii, dar acesta își dorea să facă totul personal. Veturia, neavând răbdare să îl aștepte pe Brâncuși să înceapă lucrările, îl contactează pe George Matei Cantacuzino care ridică mausoleul, împreună cu o decoratore și un meșter.

„În primăvara anului 1938 ne plimbam prin grădină când, după o hotărâre definitivă, am desemnat locul unde să ridicăm mormântul.” —Veturia Goga

Sharing is caring!

Comments

comments

Leave a Reply