Copil fiind, aveam “certitudinea” că Pământul se termină undeva și îmi petreceam serile imaginându-mi acel loc în fel și chip. Abia așteptam să cresc mare și să ajung să văd pe viu capătul lumii. Între timp, am crescut, certitudinile din copilărie s-au dovedit a fi false și visurile mi-au fost spulberate. Nu am ajuns niciodată la capătul lumii, dar am ajuns într-un loc care seamănă perfect cu imaginile din copilărie. Acesta este Cabo da Roca din Portugalia sau, mai bine spus, capătul Europei continentale.
Cabo da Roca este cel mai vestic punct de pe bătrânul continent și, după părerea mea, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Europa. La fel cum îi spune și numele, Cabo da Raco (în română, Capul Stâncii) este o culme înaltă de 140 metri, extrem de abruptă, care se termină brusc și face loc Oceanului Atlantic. Acesta se arată pe fundal asemenea unei întinderi nemărginite de un albastru puternic care se confundă cu cerul. Cabo da Roca înfruntă plină de curaj valurile agitate și puternice ale oceanului Atlantic care se sprag în peretele stâncos.
Peisajul este destul de sălbatic, o întindere mare de pământ maroniu, pâlcuri de iarbă, flori de câmp și multe stânci care ies din întinderea oceanului. Nu există cazare în Cabo da Roca, doar un far, un restaurant și un magazin de suveniruri. Atracția principală o constituie farul, urmat de crucea care anunță capătul Europei. Pe cruce am văzut cea mai frumoasă descriere a locului :
“Aqui, onde a terra se acaba e o mar começa … (Aici unde uscatul se termină și începe marea …)” – Luís de Camões, Os Lusíadas, poet portughez.
Nu doar peisajul mi s-a părut uluitor, ci și sentimentele care te încearcă. De la libertate la tinerețe, exuberanță și până la frica de necunoscut și de întinderea nemărginită a oceanului. Cabo da Roca nu este doar un loc, ci reprezintă o întreagă stare!
Sugestii :
La farul din Cabo da Roca, puteți primi o viză care atestă că ați ajuns în cel mai vestic punct al Europei contra sumei de 5 euro.
Din cauza prăpastiei și oceanului, vântul bate foarte tare. Ar fi indicat să aveți o bluză sau chiar o geacă cu voi.
Aveți grijă să nu depășiți marcajele. În 2011 a avut loc un accident teribil. Un cuplu de tineri a căzut în gol în fața copiilor de câțiva anișori pentru că au încercat să-și facă un selfie și au ignorat marcajele.
Cum ajungem acolo?
Cabo da Roca se află la 42 km de Lisabona. Cel mai simplu mod de a ajunge acolo este de a închiria o mașină. Dacă preferați transportul în comun, din gara Rossi din Lisabona puteți lua trenul până în Sintra, iar de acolo puteți lua autobuzul 403 până în Cabo da Roca. Un bilet costă 4 euro. Dacă la întoarcere vreți să vedeți și alte locuri, puteți lua autobuzul 403 până în Cascais, iar de acolo, trenul spre Lisabona. Drumul între Sintra și Cascais durează aproximativ 40 de minute. Eu le-am simțit ca pe două ore! Drumurile mi s-au părut periculoase, pline de curbe, șoferii erau foarte grăbiți, iar autobuzele arhipline. Sper să fi avut doar eu experiența aceasta și să nu fie așa de fiecare dată. Oricum, a meritat din plin această aventură, locul fiind de-a dreptul unic!