[:ro]
Am vorbit puțin despre istoria Cracoviei și câteva dintre obiectivele turistice aici, dar mai am multe de spus, așa că am pregătit și continuarea.
Piața centrală – cea mai mare din Europa
Să începem cu piaţa centrală din Cracovia care are o suprafață de 4,000 m2, ceea ce o transformă în cea mai mare piață din Europa. Și credeți-mă că este atât de mare încât (nu mint) doar când am ajuns înapoi în țară, mi-am dat seama de dimensiunea ei reală! În prima seară am ajuns în prima jumătate a pieţei unde se găsește Biserica Sfânta Maria. În a doua seară, am ajuns în cealaltă jumătate, în care se găsește turnul primăriei. Doar când am ajuns acasă am aflat că cele două împreună formează piața centrală! Spre deosebire de majoritatea piețelor din Europa, aici nu găsim și primăria care nu a supraviețuit până în zilele noastre. Ca să ajungeți dintr-o jumătate în alta, puteți traversa o galerie din Clădirea Țesăturilor (Cloth Hall) care se găsește în centrul pieței. Am adăugat o poză de pe Internet, făcută de sus, ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc.
Cartierul evreiesc
Nu departe de centru se găsește fostul cartier evreiesc pe care autoritățile germane naziste l-au construit în 1941 cu scopul de a deporta toți evreii din oraș acolo. În primii doi ani de la construcție, mii de evrei au murit de foame sau au fost uciși, iar restul au fost eliminați în mod sistematic în 3 valuri mari. În prezent, mai există câteva case care au rezistat distrugerii, dar nu mai trăiește niciun evreu în ele. Întreaga piață din cartier a fost transformată într-un loc de comemorare a evreilor, în care s-au amplasat 33 de scaune de fier, înalte de 1.4 m, și 37 de scaune mai mici, de 1.2m. Fiecare scaun comemorează 1000 de victime care și-au pierdut viețile. Oamenii se pot așeza pe ele, ceea ce înseamnă că oricine dintre noi poate deveni o victimă. Celebrul film Lista lui Schindler, în regia lui Steven Spielberg, prezintă istoria acestui cartier. Tot în Cracovia, se poate vizita și Fabrica lui Schindler care este, în realitate, un muzeu de istorie. Înainte ca evreii să fie mutați în acest cartier, delimitat cu ziduri înalte de restul orașului, ei locuiau în cartierul Kazimierz unde se pot încă vizita Vechea Sinagogă și fosta farmacie care a fost transformată într-un mic muzeu. Din păcate, timpul nu mi-a permis să ajung în niciunul dintre cartiere, dar mă voi întoarce, cu siguranță. De data asta, când e mai cald. Am descărcat o poză ca să vă arăt piața comemorativă.
Viață de noapte
Cracovia este un oraș plin de energie, de tineri și cu o viață de noapte vibrantă. Am ieșit în oraș joi seara și deși ploua, străzile erau pline de oameni. Să nu mai vorbim de baruri! Am mers în Bania Luka, un bar frecventat atât de localnici, cât și de mulți străini. Totul era destul de ieftin, mai ales berea și shot-urile, toate la 5 lei. O prietenă din Cracovia mi-a mai recomandat un club cool și “hipsteresc” de lângă râu, Forum Przestrzenie, și un altul cu muzică bună, Klub Pauza. Vara, orașul este plin de terase și petreceri în aer liber.
Photobomb
Mâncare tradițională
Unele feluri sunt asemănătoare cu ale noastre și destul de grase, cum ne place și nouă să mâncăm, din când în când : “pită” cu untură, carne și castraveți murați; găluște pierogi cu jumări (nu mi-au plăcut), carne cu cartofi și varză puțin murată.
Obiective turistice din apropierea orașului
Auschwitz
Principalul motiv pentru care mulți oameni merg în Cracovia este lagărul de exterminare Auschwitz, despre care am scris aici și aici.
Salina Wieliczka
La aproximativ 15 de km de Cracovia se află salina Wieliczka. Am vrut și noi s-o vizităm, dar când am ajuns, mai erau doar câteva locuri disponibile în turul de la ora respectivă și un bilet costa 84 de zloți (87 de lei). Nu am fi avut toți loc, așa că am renunțat la idee și ne-am întors în oraș cu trenul care ne-a lăsat fix în centrul orașului. Un bilet costă numai 3.5 zloți (aproape 4 lei), trenul este curat și în jumătate de oră sunteți în Cracovia. Puteți lua și autobuzul 304 sau un taxi. Dacă vreți să vizitați salina, ar fi indicat să faceți rezervare din timp.
Transport
Sistemul de transport mi s-a părut foarte bine pus la punct. Nu au metrou, dar tramvaiele și autobuzele acoperă toate zonele din oraș. Un bilet este valabil o oră și poate fi folosit pe toate mijloace de transport în comun. Am luat și un taxi noaptea, de la firma iCar, care ni s-a spus că este cea mai ieftină. Pentru aproximativ 7km am plătit sub 30 de lei. În centrul orașului, există și un mijloc de transport mai romantic, trăsură, sau ați putea vedea orașul dintr-o rișcă.
Cazare
Noi am fost cazați la hostelul Junior 2, situat la 10km de centru. Sunt sigură că prețurile nu sunt foarte mari nici în zona centrală, puteți verifica pe booking sau aribnb.
Cracovia este o parte esențială a oricărei vizite în Polonia și este un amestec armonios între trecut și prezent. Anul acesta mă întorc în Polonia, de data asta în Varșovia, așa că orice sugestie despre locuri de vizitat și mâncăruri de încercat este mai mult decât binevenită.
Biserica Sf. Maria din Piaţa Centrală
O parte din Piața Centrală și Sala Țesăturilor
Târgul de Crăciun
Ce să cumpărăm, ce să cumpărăm?
Unelte de ciocolată
Scoateți vinul fiert să ne încălzim!
Straie de sărbătoare
Pe atunci nu ne așteptam să prindem -20 iarna asta…
Mâncare tradițională
O mulțime de străzi pietonale, mai mare plăcerea să te plimbi pe jos
Galeria din Cloth Hall
Plouă? Și ce dacă?!
Mâncarea de la miezul nopții
[:en]
Am vorbit puțin despre istoria Cracoviei și câteva dintre obiectivele turistice aici, dar mai am multe de spus, așa că am pregătit și continuarea. Să începem cu piaţa centrală din Cracovia care are o suprafață de 4,000 m2, ceea ce o transformă în cea mai mare piață din Europa. Și credeți-mă că este atât de mare încât (nu mint) doar când am ajuns înapoi în țară, mi-am dat seama de dimensiunea ei reală! În prima seară am ajuns în prima jumătate a pieţei unde se găsește Biserica Sfânta Maria. În a doua seară, am ajuns în cealaltă jumătate, în care se găsește turnul primăriei. Doar când am ajuns acasă am aflat că cele două împreună formează piața centrală! Spre deosebire de majoritatea piețelor din Europa, aici nu găsim și primăria care nu a supraviețuit până în zilele noastre. Ca să ajungeți dintr-o jumătate în alta, puteți traversa o galerie din Clădirea Țesăturilor (Cloth Hall) care se găsește în centrul pieței. Am adăugat o poză de pe Internet, făcută de sus, ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc.
Nu departe de centru se găsește fostul cartier evreiesc pe care autoritățile germane naziste l-au construit în 1941 cu scopul de a deporta toți evreii din oraș acolo. În primii doi ani de la construcție, mii de evrei au murit de foame sau au fost uciși, iar restul au fost eliminați în mod sistematic în 3 valuri mari. În prezent, mai există câteva case care au rezistat distrugerii, dar nu mai trăiește niciun evreu în ele. Întreaga piață din cartier a fost transformată într-un loc de comemorare a evreilor, în care s-au amplasat 33 de scaune de fier, înalte de 1.4 m, și 37 de scaune mai mici, de 1.2m. Fiecare scaun comemorează 1000 de victime care și-au pierdut viețile. Oamenii se pot așeza pe ele, ceea ce înseamnă că oricine dintre noi poate deveni o victimă. Celebrul film Lista lui Schindler, în regia lui Steven Spielberg, prezintă istoria acestui cartier. Tot în Cracovia, se poate vizita și Fabrica lui Schindler care este, în realitate, un muzeu de istorie. Înainte ca evreii să fie mutați în acest cartier, delimitat cu ziduri înalte de restul orașului, ei locuiau în cartierul Kazimierz unde se pot încă vizita Vechea Sinagogă și fosta farmacie care a fost transformată într-un mic muzeu. Din păcate, timpul nu mi-a permis să ajung în niciunul dintre cartiere, dar mă voi întoarce, cu siguranță. De data asta, când e mai cald. Am descărcat o poză ca să vă arăt piața comemorativă.
Viață de noapte
Cracovia este un oraș plin de energie, de tineri și cu o viață de noapte vibrantă. Am ieșit în oraș joi seara și deși ploua, străzile erau pline de oameni. Să nu mai vorbim de baruri! Am mers în Bania Luka, un bar frecventat atât de localnici, cât și de mulți străini. Totul era destul de ieftin, mai ales berea și shot-urile, toate la 5 lei. O prietenă din Cracovia mi-a mai recomandat un club cool și “hipsteresc” de lângă râu, Forum Przestrzenie, și un altul cu muzică bună, Klub Pauza. Vara, orașul este plin de terase și petreceri în aer liber.
Photobomb
Mâncare tradițională
Unele feluri sunt asemănătoare cu ale noastre și destul de grase, cum ne place și nouă să mâncăm, din când în când : “pită” cu untură, carne și castraveți murați; găluște pierogi cu jumări (nu mi-au plăcut), carne cu cartofi și varză puțin murată.
Obiective turistice din apropiere
Principalul motiv pentru care mulți oameni merg în Cracovia este lagărul de exterminare Auschwitz, despre care am scris aici și aici. La aproximativ 15 de km de Cracovia se află salina Wieliczka. Am vrut și noi s-o vizităm, dar când am ajuns, mai erau doar câteva locuri disponibile în turul de la ora respectivă și un bilet costa 84 de zloți (87 de lei). Nu am fi avut toți loc, așa că am renunțat la idee și ne-am întors în oraș cu trenul care ne-a lăsat fix în centrul orașului. Un bilet costă numai 3.5 zloți (aproape 4 lei), trenul este curat și în jumătate de oră sunteți în Cracovia. Puteți lua și autobuzul 304 sau un taxi. Dacă vreți să vizitați salina, ar fi indicat să faceți rezervare din timp.
Transport și cazare

[:]