Cu scuterul prin Corfu. Plaje, palate și un apus de neuitat

Pentru a descoperi îndeaproape insula Corfu, am decis să petrecem o zi pe scuter. Nu ne-ar fi ajuns o zi întreagă să descoperim toată insula (585.3 km²), așa că am ales doar partea de nord. Spre norocul nostru, anul acesta insula n-a fost tare aglomerată și am putut să ne plimbăm fără a sta blocați în trafic. Am ales să mergem pe coastă pentru a ne bucura de priveliște. Străzile au fost per total bune, dar cu multe curbe și pante. Am avut de-a face și cu străzi mai înguste, dar cum ziceam, n-a fost tare aglomerat și am mers bine.

Închirierea scuterului 

Scutere se pot închiria din fiecare orășel de pe insulă. Fiind cazați în Agios Gordios, am închiriat un scuter de la Agios Gordios Bikes. Scuterele se închiriază pentru 12 ore, de la 9:00 la 21:00. Fiindcă ne-am decis foarte târziu să plecăm în aventură, aproape de prânz, ne-au lăsat să-l ținem peste noapte și să-l returnăm a doua zi de dimineață. Prețurile pentru închiriat încep de la 15 euro și cresc în funcție de modelul ales. Noi am închiriat un scuter de 125cc, cu 30 euro. Rezervorul a venit pe jumătate plin și trebuia să-l aducem la fel înapoi. Am alimentat de aproximativ 10 euro pentru 150 km parcurși și am dus scuterul înapoi cu rezervorul aproape plin.

Ce luăm cu noi?

Erau peste 30 de grade afară, așa că am plecat cu costumele de baie pe noi, haine subțiri pe deasupra și multă cremă de soare. Am pregătit un ghiozdan cu apă, ochelari de soare, prosop și, greșeala noastră, prea puține haine groase. Nu ne-am gândit că ne va prinde noaptea pe drum și ne va fi frig și am făcut un ghiozdănel superficial. Am avut totuși două bluze, o pereche de colanți și un prosop mai mare cu care ne-am acoperit. Oricât de cald este afară, puneți cu voi haine groase. Veți avea nevoie de ele seara. Nu strică nici o pereche de șosete.

Traseu

Fiind foarte cald afară, am pus puține obiective turistice istorice pe listă și mai multe plaje și locuri răcoroase.

Agios Gordios 

Baza noastră în Corfu a fost Agios Gordios, un sătuc tradițional, cu plajă lungă și nisip fin. Dacă ajungeți în Agios Gordios, plimbați-vă de-a lungul plajei până ajungeți la un restaurant pe stânci. În spatele restaurantului veți descoperi o epavă și o plajă sălbatică, perfectă pentru momente liniștite și apusuri de neuitat.

Palatul Achilleion

Singurul obiectiv istoric de pe listă a fost Palatul Achillion, reședința de vară a Împărătesei Sissy a Austriei. Spre surprinderea noastră, în ciuda temperaturilor foarte ridicate și a pandemiei, la palat erau foarte mulți oameni. Am vizitat încăperile interioare și ne-am plimbat prin grădinile sale, cu o vegetație luxuriantă și multe statui.  În grădină se găsește și statuia lui Achile, de unde și numele palatului. Priveliștea spre orașul Corfu și spre mare este minunată.

Plaja Barbati

Era atât de cald când am ajuns la plaja Barbati încât nu ne doream decât o băutură răcoritoare, savurată la umbra copacilor și o baie în mare. Poziția plajei la baza pădurii, apa foarte albastră, muzica chill creează o atmosferă plăcută și liniștitoare. Un minus ar fi poate pietrele de pe plajă, dar pe noi nu ne-au deranjat deloc.

Punct de belvedere

Am mers tot pe coastă, pe pante, curbe, cu peisaje absolut superbe. Drumul de la plaja Barbati la Kassiopi a fost cel mai spectaculos. Se vedeau stâncile abrupte ieșind din apă, vile construite la înălțime, pe marginea stâncilor, plantații de măslini, bărci plutind pe apă. Superb! Ne-am oprit la un punct de belvedere care era foarte aproape de Albania. Internetul meu era pornit și mi-a intrat automat rețeaua Albaniei, fără să observ. La finalul zilei m-am trezit cu un frumușel cost suplimentar și abia mai târziu am făcut legătura. Aveți grijă și nu faceți ca mine! 🙂

Kassiopi

Următoarea oprire a fost în portul Kassiopi care m-a dus cu gândul la lacul Como și vilele de pe marginea lacului. Ne-am oprit la o terasă micuță și cochetă din port, am mâncat o poție de brânză la grill, cu sos de roșii și am savurat o băutură rece. Pe suportul de hârtie scria foarte frumos despre istoria orașului Kassiopi și erau enumerate nume mari care au poposit aici, de la Cicero și Nero până la Janet Jackson și alte vedete contemporane.

Agios Spiridon

Ne-am abătut puțin din drum ca să intrăm în Agios Spiridon, o așezare mică unde am găsit o plajă ascunsă într-un golf, frecventată de mai mulți localnici decât turiști. Nu cred că este un obiectiv turistic major, dar așa micuță și liniștită cum era, ne-a plăcut mult. În Agios Spiridon se vedeau foarte frumos munții Albaniei în depărtare și n-am plecat până nu am făcut o poză cu scuterul cu acest decor.

Orașul vechi Peritheia

Perithia este cel mai vechi sat de munte tradițional din Corfu, construit cu piatră locală. Pe vremuri, în sat se găseau aproximativ 130 de case. Satul era unul dintre cele mai înstărite de pe insulă, înconjurat de viță de vie, stejari înalți și frecventat de turmele de oi care pășteau pe munte. În prezent, multe dintre case sunt transformate în ruine, dar partea îmbucurătoare este că satul prinde iarăși viață. În anul 2010 un cuplu englezo-danez s-a mutat aici și a contribuit la plasarea lui din nou pe harta turistică. Tot mai mulți oameni se întorc în sat, deschid pensiuni și terase și așteaptă turiștii pentru a le prezenta istoria și peisajul.

Urme de civilizatie, o casă superbă care se vede în depărtare (sus) și două terase colorate (jos)

Sidari și Canal d’Amour

Stațiunea Sidari este renumită pentru două lucruri: viața de noapte și “Canal d’amour”, un tunel săpat de mare printre două stânci masive. Legenda spune că numele de “Canalul Dragostei “ vine de la o poveste de dragoste în care un cuplu de localnici s-a întâlnit aici, s-au îndrăgostit și au rămas împreună.

Am făcut o oprire și la localul 7th Heaven, foarte aproape de Sidari. Ne doream să mâncăm aici și să ne bucurăm de apus, dar era mult prea multă lume și în contextul actual, am preferat să mergem undeva mai retras.

Agios Stefanos

Agios Stefanos nu figura pe lista noastră de opriri, dar era cel mai aproape de 7th Heaven și voiam neapărăt să găsim o terasă cu vedere spre apus. Am ajuns într-o stațiune mărișoară (din câte am văzut), cu o plajă foarte lată și cu un aspect puțin mai sălbatic decât celelalte plaje pe care le văzusem până atunci. Am găsit o terasă pe plajă, o afacere de familie și am rămas acolo să mâncăm. La cât de foame ne era, am luat un platou cu fructe de mare, musaca și pește. Toate trei au venit cu cartofi prăjiți, inclusiv musacaua. Am mâncat bine și ne-am pregătit să plecăm spre casă. Ne-am înfofolit în hainele ce le aveam cu noi și am plecat spre Agios Gordgios. S-a făcut bezna, am mers mult pe drumuri de munte puțin luminate, înguste, abrupte….dar am ajuns cu bine. A fost prima dată pentru mine când am fost cu scuterul pe o insulă din Europa (am mai fost în Asia) și mi-a plăcut tare mult. Ai mult mai multă libertate decât cu mașina și altcumva savurezi excursia și peisajele.

Ce-ar mai fi de văzut în Corfu?

Mănăstirea Vlacherna

Vila Mon Repos, locul de nastere al printului Philip, soțul reginei Elizabeth a II-a a Regatului Unit (doar anul acesta am aflat că soțul ei este din Corfu)

Biserica Sf. Spiridon din orașul Corfu

O plantație de măslini

O distilerie de kumquat, băutura tradițională a insulei

Plajele din sud

Fortul Vechi – cetatea venețiană din orașul Corfu (în poză)

Sharing is caring!

Comments

comments

Lasă un răspuns