Nu știu câți dintre voi ați auzit de Laos sau câți ați vizitat această țărișoară din Asia de Sud-Est, dar pentru mine a fost una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din Asia. Laos este una dintre cele mai sărace țări din lume, dar, cu toate acestea, oamenii sunt extrem de primitori și generoși. Am scris despre Luang Prabang, orașul de suflet al laoțienilor, în articolul precedent. Este locul în care m-aș întoarce oricând și unde aș petrece cel puțin 2 săptămâni. Nu doar Luang Prabang atrage mii sau chiar milioane de turiști, ci și locurile din împrejurimi. Care sunt acestea, vedem mai jos.
Cascada Kuang Si
La 25 km de Luang Prabang, ascunsă într-o pădure deasă, se găsește cascada Kuang Si. Apa clară, de un albastru turcoaz cum rareori am văzut, o propulsează în topul celor mai frumoase cascade din țară. Dacă aveți curaj și chef de aventură, nu stați pe margine! Iubitorii de adrenalină sar de pe stânci sau de pe ramurile copacilor direct în apa care, între noi fie vorba, este destul de rece! În pădure, nu departe de cascadă, s-a construit și un mic spațiu de protejare a urșilor din zonă, care poate fi vizitat gratuit. Pentru a evita aglomerația, încercați să vizitați cascada dimineața.
Satele de pe marginea drumului
Pe drum spre oraș am făcut un popas la un sat (mai degrabă, cătun) de pe marginea drumului. Localnicele vindeau lucruri confecționate manual (brățări, poșetuțe, portofele, eșarfe), bărbații erau la câmp, iar copiii se jucau lipsiți de orice grijă pe iarbă bătătorită. Oricât de săraci erau, fără electricitate, locuind în niște colibe din lemn, oamenii erau veseli, zâmbitori și emanau o energie pozitivă. Am avut cu mine câteva dulciuri din România pe care le-am împărțit copiilor. Nu pot să vă descriu exaltarea acestora la vederea bomboanelor colorate, dar și supărarea că nu a primit fiecare ce și-a dorit. A fost primul loc în care am văzut emoție și bucurie nemărginită la vederea unor simple bomboane. Pe cât de tare mă bucuram pentru ei, pe atât de tare mi se rupea sufletul.
Fetița din dreapta era îmbrăcată în haine tradiționale
Nu puteam pleca cu mâna goală, așa că am cumpărat câteva brățări
Cei care mă cunosc știu că sunt de-a dreptul înnebunită după copii!
Cam acestea sunt condițiile în care se trăiește în Laos 🙁
Peșterile sacre Pak Ou
Unul dintre cele mai respectate situri sfinte din Laos, Pak Ou, are o istorie veche de mii de ani. Pak Ou sunt două peșteri situate la două ore în amonte sau 25 km distanță de Luang Prabang, în locul în care râul Mekong întâlnește râul Nam Ou. Peșterile sunt amplasate într-o stâncă de calcar și sunt “dotate” cu peste 4.000 de statuete cu Buddha. Din păcate, peșterile în sine nu sunt deloc spectaculoase, le-aș descrie drept o capcană pentru turiști. Nu au nimic special și în plus de asta, se percepe și o taxă de intrare. În schimb, peisajele din zonă sunt de-a dreptul superbe. Fluviul Mekong este cel mai mare curs de apă din regiune și sursa fundamentală de viață pentru unele orașe. A fost o adevărată plăcere să-l putem admira în sălbăticie, înconjurat de păduri dese și stânci golașe. Norii cenușii care survolau deasupra noastră nu au făcut decât să întregească peisajul, parcă desprins din vederi.
O fetiță vindea pește pe băț la intrarea în peșteri
Vedere din peșteră
Lângă peștera superioară
Peisajul despre care vorbeam
Satul mic, situat în apropiere de peșteri, păstrează aspectul rustic al țării. Câteva căsuțe de lemn sărăcăcioase se disting după copaci, iar pe ici, colo, câteva restaurante rudimentare ridicate de localnici. Turismul a început să fie tot mai prolific, astfel că sătenii s-au gândit cum să facă un ban în plus. Pe lângă restaurante și produse vândute pe marginea drumului, localnicii oferă “croaziere” cu barca până la peșteri. O călătorie durează câteva minute, timp în care puteți admira peisajele din zonă. Nu-mi amintesc exact prețul, dar cu siguranță nu era mare.
Satul de lângă peșteri
Malul de pe care am luat barca pentru a traversa râul
Bărcile traversau de pe un mal pe celălalt, câteva zeci de metri
La dus. Așa arată bărcile care transportă turiștii.
La întors
Ban Xan Khong, satul meșteșugurilor
Un alt sat pe care l-am vizitat lângă Luang Prabang, în drum spre peșteri, a fost Ban Xan Khong, renumit pentru arte și meșteșuguri locale. O plimbare prin sat este o experiență minunată în sine. O poveste despre oameni, meșteșuguri, despre lumea noastră care se îndepărtează tot mai mult de rădăcini. Ban Xan Khong nu este renumit doar pentru țesături, ci și pentru obiecte făcute din bambus și sticluțe de alcool cu șerpi și scorpioni în ele! Da, ați citit bine! Cu toate că ni s-au părut destul de deplasate, am gustat băutura și am cumpărat câteva sticle drept suvenir pentru prietenii din țară. Ghinionul nostru este că ne aflam la începutul excursiei care a durat o lună și am fost nevoiți să le cărăm peste tot cu noi, inclusiv în avioane! Dopurile nu au fost foarte bine înfiletate și ne-am trezit cu hainele și ghiozdanele mirosind a alcool. Bine că n-au ieșit și scorpionii din sticlă! 🙂
Cum ne deplasăm?
Ca peste tot în Asia, veți fi asaltați de șoferii care pândesc turiști și îi atrag cu pliante cu obiectivele turistice din zonă. Noi am preferat scuterele în locul tuk-tuk-urilor. Un scuter cu cutie automată, închiriat din Luang Prabang, costa 120.000 kip pentru 24 de ore (aproximativ 15 $). Trebuie să aveți mare grijă la drumuri. Dacă nu sunteți stăpâni pe condus, mergeți cu tuk-tuk sau taxi. Și vă spun asta pentru că am asistat la un accident destul de grav.
Când ne întorceam în oraș de la cascadă, am văzut în șanț un om plin de sânge. Căzuse de pe moped și un altul încerca să-l pună pe scaun și să-l ducă de acolo. Spre mirarea mea, am fost primele persoane care s-au oprit să dea o mână de ajutor. Omul era rănit destul de grav, aproape inconștient și cel care-l ajuta nu vorbea deloc engleză, deci nu ne puteam înțelege. La început ne-a respins, ne-a făcut semne să plecăm, dar apoi a văzut că nu se descurcă singur. Era imposibil să-l urce pe moped și să-l ducă la spital pentru că omul era aproape leșinat. Am încercat să oprim o mașină care să-l transporte, dar nimeni nu s-a îndurat, cu excepția a două englezoaice care erau în remorca unui songthaew (mașina cu remorcă). Una dintre ele era chiar doctoriță sau asistentă și știa ce trebuie făcut. L-am urcat în remorcă și fetele l-au dus la spital, prietenul lui urmărind mașina până în oraș. Înainte să plece, cu ochii aproape în lacrimi, s-a întors spre noi și ne-a spus emoționat Thank you, probabil singurele cuvinte pe care le știa în engleză. Cred că eu am fost mai emoționată ca el și revoltată tototdată pentru că nimeni nu voia să ne ajute.
Închid, susținând încă o dată sus și tare că Laos este una dintre cele mai subapreciate țări. Abia aștept să mai aud păreri ale oamenilor care au vizitat-o!
Aventură pe scuter!