[:ro]
Deși toată viața am trăit în Ardeal, la o aruncătură de băț de Harghita, mi-au luat 30 de ani să ajung în acest județ. Am descoperit un județ extrem de ofertant pe plan turistic, cu oameni harnici și ospitalieri. Iar acum, dacă tot s-a depus un nou strat de zăpadă, poate vreți să profitați puțin și să evadați în natură.
Ce acitvități putem face în Harghita?
1. Vizitarea unui observator de urși
Observatoarele de urși au fost construite atât în interesul localnicilor, cât și al turiștilor. Este bine știut faptul că în multe localități din țară, urșii coboară la gospodăriile oamenilor în căutare de mâncare. Pentru a-i feri pe localnici de acest pericol, în mai multe locuri din Harghita s-au construit observatoare de urși unde aceștia sunt hrăniți la ore fixe de om. Asigurându-le mâncarea, localnicii speră ca urșii să nu mai coboare la casele lor și să îi aștepte în schimb lângă aceste observatoare.
Observatoarele sunt construcții de lemn închise, cu un geam mare de sticlă prin care turiștii pot observa ursul carpatin în mediul său natural. Cele mai renumite observatoare sunt la Băile Tușnad și Lacul Sf. Ana, dar erau închise când am fost noi din cauza perioadei de hibernare. Fiind o iarnă ușoară, unii urși aleg să nu mai hiberneze și așa am avut și noi noroc să vedem unul în Zetea (nr. tel contact: 0748103311).
Tot în Harghita se găsește singurul orfelinat de urși din Europa, unde puilor de urși orfani li se oferă șansa la o viață normală în sălbăticie.
2. Plimbare cu sania trasă de câini Husky
Dacă nu am fi experimentat asta în urmă cu două luni în Laponia, probabil ne-am fi înscris și noi la o tură. Dar așa, am admirat doar câinii și i-am lăsat pe alții să se bucure de experiența. Cum spuneam și când am fost în Laponia, câinii Husky sunt foarte activi, energici și au nevoie de multă activitate fizică. Pentru ei este o plăcere, nu o corvoadă, să alerge prin zăpadă și să tragă sania. Există mai multe tipuri de ture, de la începători până la experimentați, iar prețurile pornesc de la 100 lei/tură.
Contact: Zoltan Parajdi Tel: 004-0745 108313
Loc de plecare: Miercurea Ciuc / Harghita Băi
3. Cură de aer proaspăt la Harghita Băi sau Mădăraș
Harghita Băi este o stațiune micuță, de interes local, dar foarte drăguță și cochetă. În stațiune se găsesc numeroase derdelușuri pentru săniuș și o pârtie ușoară, potrivită pentru cei care vor să învețe să schieze.
UPDATE: După ce am scris articolul, am aflat că în Harghita Băi sunt de fapt mai multe pârtii de schi, dar erau în altă parte.
În Mădăraș nu am ajuns, dar am auzit că este o stațiune puțin mai mare, mai dotată și cu o pârtie de schi mai lungă. Ambele stațiuni sunt un bun refugiu în natură, departe de agitație.
Pârtia din Harghita Băi
Ulițele satului
În Harghita Băi se poate face tratament cu mofetă, o emanație de gaz uscat foarte bogat în bioxid de carbon. Gazul are efect terapeutic. Mofetariul este o încăpere amenajată în trepte, asemenea unui amfiteatru, care permite ca gazul respectiv să se acumuleze în partea inferioară. Coborând, se pot face “băi” controlate în gazul adunat. Evacuarea gazelor din mofetă se efectuează în mod continuu prin guri de evacuare.
Mofetariu
La pas prin pădurile din Harghita Băi
4. Salina Praid
După un tratament cu mofetă, trecem la un tratament în subteran. Salina Praid este una dintre cele mai mari și impunătoare mine de sare din România, renumită pentru efectele curative pe care aerul le are asupra organismului. Salina este vizitată zilnic atât de persoane care merg la tratament, cât și de turiști atrași de frumusețea minei.
Interiorul minei arată ca un orășel situat la 120 de metri adâncime. Accesul se face cu un autobuz care coboară în mină, iar apoi la pas, pe câteva sute de trepte. Fostele săli de extracție a sării au fost transformate în spații de recreere, dotate cu mese și bănci, chioșcuri, magazine, multe locuri de joacă pentru copii, precum și o mică biserică de lemn și un parc de aventură.
Autobuzul pentru turiști
Biserica din subteran
Incinta este amenajată în așa fel încât să poți petrece câteva ore în subteran, fără a te plictisi. Unele zone nu au fost exact pe gustul nostru (o parte plină de jocuri zgomotoase, scaune de masaj în toate formele și culorile), dar lumea părea să se simtă bine, mai ales copiii.
În weekend, salina poate deveni destul de aglomerată. În interior foarte puțină lume purta mască. Am scos-o și noi pentru poze și cât am stat la masă, dar am preferat să o purtăm în zonele aglomerate. Din păcate, la ieșirea din salină nu s-a mai ținut cont de regulile de distanțare socială, iar autobuzul a fost plin ochi.
5. Plimbare cu trăsura trasă de cai
Sunt mai multe locuri unde puteți face o plimbare cu trăsura trasă de cai, dar orice ați alege, recomand să rezervați din timp. Las aici un link unde găsiți mai multe contacte.
6. Plimbare cu snowmobilul la Comandău
Comandău pare a fi o alegere excelentă de petrecere a unei vacanțe scurte. Este un sat izolat, unde pe timp de iarnă accesul se face puțin mai greu, dar odată ajunși acolo, aveți parte de toată liniștea din lume. De la Cabana Maria puteți închiria snowmobile și sănii lungi care se pot lega de mașină. Înt impul verii, o tură cu bicicleta prin împrejurimi sună de asemenea tare bine! Pe cei de la Cabana Maria îi găsiți aici.
Copyright: Cabana Maria, Comandău
7. Turul berărier Csiki Sor
Din 2012, În Harghita se produce faimoasa bere Csiki Sor care a început cu o producție relativ modestă, de 20.000 de sticle pe zi, dar acum este cunoscută la nivel național. Fabrica, situatuă pe locul unei foste distilerii comuniste, se poate vizita într-un tur ghidat. În februarie, când am mers noi, era închisă din cauza pandemiei, dar urmau să deschidă în martie. Găsiți aici datele de contact.
8. Ski Gyimes
Ce m-a atras cel mai mult la complexul Skigyimes nu sunt pârtiile de schi, ci pista de bob. Am prins un weekend tare friguros, așa că am zis pas de data asta, dar ne vom întoarce când va fi mai cald pentru o tură. Complexul are și spații de cazare, restaurant, mai multe informații găsiți aici.
Copyright: http://www.skigyimes.ro/
9. Vizitarea parcului Mini-Transilvania
Ne-am cazat în Odorheiu Secuiesc și intenționam să vizităm parcul Mini-Transilvania care conține machete ale cetăților și castelelor din Ardeal. Era din păcate închis din cauza pandemiei, așa că avem câteva motive în plus să ne întoarcem în Harghita. Mai multe detalii găsiți aici.
10. Statuia Inima lui Iisus
Aproape de Odorheiu Sescuiesc se găsește și o stauie interesantă care pare să fie o copie a statuiei lui Iisus din Rio. Aceasta este însă mai mică și nu este situată într-o zonă atât de impresionantă, dar cu toate acestea, cred că merită să-i faceți o vizită.
Copyright: www.anapedia-travel.ro
11. Ceramica de Corund
Corund este unul dintre cele mai importante centre de olărit din România, cu numeroase ateliere meșteșugărești care pot fi vizitate. Vasele de Corund sunt pictate de meșteri populari cu desene florale și stilizate. Ceramica poate fi albă, maro, albastră (cobalt) sau multicoloră. Ce ziceți de un curs de olărit? Sună interesant, nu?
12. Ture montane cu mountain cart
Montaincart este o “mașinărie” nouă destinată iubitorilor de adrenalină. Acest mijloc distractiv de calitate și siguranță superioară, cu un design unic, reprezintă o noutate chiar și în alte țări europene. Mai multe detalii aici.
Copyright: visitharghita.com
13. Echitație
Ivo Riding Ranch este singura herghelie de cai islandezi din România. Calul islandez are un temperament foarte echilibrat şi este extrem de modest la întreţinere. În plus este foarte prietenos, docil şi uşor de manevrat. Rezervările se fac în avans, datele de contact le găsiți aici.
14. Castelul Miko din Miercurea Ciuc
Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, este cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. A fost transfomat în Muzeul Secuiesc al Ciucului și poate fi vizitat de orice trecător.
15. Trasee de Via Ferrata în Cheile Bicazului
Via Ferrata, tradus drumul de fier, este o activitate ce presupune parcurgerea unui traseu montan prevăzut cu cabluri, scări, poduri, trepte și prize metalice. Traseele Via Ferrata sunt disponibile în perioada cuprinsă între aprilie și noiembrie, dar parcurgerea lor depinde de condițiile meteorologice. Mai multe detalii găsiți aici.
Cazare
Site-ul Visit Harghita este foarte bine pus la punct. Pe lângă obiectivele turistice frumos prezentate, vă ajută să găsiți locuri de cazare pe placul vostru. Recomandările mele personale sunt: Zabola Estate, Balvanyos Resort, Hotel Altus, Conacul Molnos, Hanul Zsigmond Malon, Comandău 11.
Ce și unde mâncăm?
Vă pot recomanda cu drag două restaurante din zonă: Gambrinus din Miercurea Ciuc și preferatul meu, Hanul Gizi Csárda din Odorheiu Secuiesc. De încercat: supele de afine și vișine, gulaș, murăturile, berea Csiki Sor.
Harghita a fost una dintre cele mai frumoase surprize din ultima perioadă. Sper s-o descoperiți în număr cât mai mare![:]