Prin Balcani. Skopje, orașul distrus de un puternic cutremur

Astăzi vom face o incursiune în Balcani, iar prima oprire va fi în Skopje. Skopje este capitala Macedoniei de Nord, stat care și-a declarat independența față de Iugoslavia în 1991. După proclamarea independenței, au început disputele cu Grecia asupra numelui oficial al noii țări. Grecii refuzau să o recunoască sub numele de Macedonia, aceasta fiind o provincie din nordul Greciei, la graniță cu noul stat format. Grecii au considerat că numele ține de patrimoniul său istoric și cultural și nu au vrut sub nicio formă să renunțe la el.

Macedonia, Republica Macedonia sau Macedonia de Nord?

Până în 2019 țara a folosit numele Macedonia sau Republica Macedonia, dar grecii nu au fost de acord nici cu asta. Din acest motiv, a început să fie recunoscută provizoriu pe plan internațional drept Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (în engleză FYROM). În 2019, Republica Macedonia și-a oficializat schimbarea denumirii în Republica Macedonia de Nord.

Prima întâlnire cu Skopje

Am intrat în Macedonia pe la granița cu Grecia, când ne întorceam din Lefkada. Am prins coloană de mașini la vamă, mulți încercau să intre în față cu nerușinare, era o căldură copleșitoare, dar după ce am trecut, am dat de drumuri bune și trafic lejer până în capitală. Ne-am cazat la Hotel De Koka și am plecat să explorăm împrejurimile.

Am ajuns în Skopje în ziua finalei Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, Franța – Croația. Ne așteptam la o agitație de nedescris, mai ales că jucau croații. Terasele erau într-adevăr pregătite pentru marea finală și tinerii le-au luat cu asalt. În rest, în oraș, destul de liniște. Zona cu terase, de pe malul râului, mi-a plăcut, cred, cel mai mult. Mâncare bună, bere rece, oameni amabili și veselie la tot pasul.

Zona cu terase, la umbra copacilor

Pregătiți de finală?

Orașul, distrus de un puternic cutremur 

La prima vedere, Skopje pare un oraș nou, dar, de fapt, este locuit de mii de ani. Există o explicație pentru aspectul modern al orașului. În 1963, un cutremur uriaș a distrus 80% din oraș, omorând peste 1000 de locuitori. Multe clădiri istorice și monumente culturale au fost complet distruse sau puternic afectate. Din fericire, centrul istorc, cu vechiul bazar, biserici și moschee vechi,  a fost ferit de pericol.

Orașul a fost reconstruit de la zero

Moschee din apropierea vechiului bazar

Proiectul Skopje 2014

În 2010, s-au pus bazele unui proiect amplu, Skopje 2014, care avea ca scop reconstruirea și înfrumusețarea capitalei Republicii Macedonia de Nord. Proiectul a fost extrem controversat, din motive politice, financiare și estetice. Skopje 2014 își dorea să prezinte istoria țării într-un mod nerealist, promovând o continuitate neîntreruptă din antichitate până în prezent. A fost văzut de mulți drept o risipă de resurse într-o țară cu șomaj ridicat și sărăcie. La început, se estima că proiectul avea să coste 80 milioane de euro, dar se vehiculează că a ajuns să coste peste 600 de milioane de euro.

Deși proiectul trebuia să fie finalizat în 2014, acesta s-a extins pe durata mai multor ani.  Proiectul își propunea să construiască 20 de clădiri noi și peste 40 de monumente. Conform căutărilor mele, până în 2015 s-au construit 27 de clădiri noi, 34 de monumente, 39 statui, 4 piețe, 5 poduri, 2 fântâni, o poartă, parcări noi și s-au semnat extrem de multe contracte costisitoare.

Clădirile reconstruite și statui adăugate în peisaj

Slalom printre statuile politicienilor și artiștilor macedonieni

Cum arată Skopje acum?

Nu știu cum arăta Skopje înainte de Skopje 2014, dar îmi imaginez că era un oraș sărac, destul de plictisitor. Când investești atâția bani într-un proiect, trebuie să iasă ceva pe placul turiștilor. Părerile sunt totuși împărțite, iar eu voi vorbi din experiența mea. Skopje mi s-a părut un oraș cu un potențial mare, cu peisaje frumoase, terase animate, atmosferă plăcută, dar prea mult kitsch. Mi se pare că au dus proiectul la extrem și s-a dorit mult prea mult să se păstreze aspectul vechi al orașului. Clădirile sunt destul de noi și nu a putut fi redat acel farmec pe care doar timpul îl poate așterne.

Muzeul de Arheologie

Centrul orașului

Centrul orașului este construit pe malul râului Vardar. Puține dintre clădirile și monumentele istorice de aici au mai rămas în picioare după cutremur. Centrul are acum un aer nou, mult mai modern. Mi s-a părut a fi un mix cu de toate: trecut, nou, restaurante, magazine, poduri, statui, statuete, monumente. Cel mai mult mi-a plăcut zona de baruri și restaurante, pe care am menționat-o și înainte.

Punctul zero îl reprezintă piața centrală, dominată de statuia lui Alexandru cel Mare. Fiindcă au fost multe controverse și pe seama folosirii numelui lui Alexandru cel Mare, pe care-l împart cu grecii, statuia se numește în mod oficial Călărețul. Seara, clădirile din piață sunt frumos luminate și scoase în evidență, iar străduțele perfecte pentru o plimbare.

Statui și statuete

Orașul este înțesat de statui și statuete. Unele dintre ele ilustrează figuri istorice, vechi conducători macedonieni, poeți, artiști ai locului, iar altele sunt mult mai moderne. Sunt atât de multe statui încât încep să înțeleg pe ce s-au folosit mulți dintre banii proiectului Skopje 2014. 🙂

Casa Memorială a Maicii Tereza

Skopje este locul nașterii Maicii Tereza. În oraș se găsește casa memorială în care aceasta a trăit în primii ani ai vieții. Maica Tereza a întemeiat ordinul „Misionarele Carității” și a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979.  Timp de peste 45 de ani, Maica Tereza a îngrijit săraci, bolnavi, orfani și muribunzi.

Casa Memorială, iar în spate un fel de “Catedrala Neamului”, varianta macedoniană

Casa Memorială Sunt mai multe plăcuțe ca aceasta prin oraș

Și, bineînțeles, două statui dedicate Maicii Tereza

Old  Bazaar (Bazarul vechi)

Old Bazaar este inima și sufletul orașului Skopje, fiind totodată cel mai mare bazar din Balcani. Spre deosebire de restul orașului, bazarul a rămas încremenit în timp. O plimbare pe străzile de aici este ca o întoarcere în comunism, la magazine cam triste și goale. Deși aspectul său nu este un punct forte, bazarul are un farmec aparte. Aici se păstrează cel mai bine istoria și cultura țării și este un mix de culori, mirosuri și sunete. Tradițiile culinare încă se păstrează vii, iar ceaiurile se servesc ca pe vremuri, în pahare alungite de sticlă. Merită să încercați o masă tradițională!

Prin bazar, la prima oră a zilei

Întoarcere în timp

Hainele au rămas și ele încremenite în timp

Cetatea din Skopje

Un important obiectiv din oraș îl reprezintă Cetatea din Skopje, denumită și Cetatea Kale. O bună parte din ea a supraviețuit cutremurului, dar mai sunt părți care se află în proces de renovare. Am văzut cetatea din oraș, dar nu am urcat la ea. Am citit că ar avea o vedere frumoasă asupra orașului, dar din păcate este într-o stare proastă și sunt multe gunoaie. Poate lucrurile s-au mai schimbat între timp.

Canionul Matka 

Canionul Matka este un loc popular printre localnici și turiști, situat la o distanță mică de Skopje. Se pot închiria caiace și face drumeții prin natură.

Concluzii

Skopje este o capitală altfel. Este un oraș care a trecut prin vremuri grele, războaie, conflicte, un cutremur care l-a distrus aproape în întregime, dar nu s-a dat bătut. Skopje a renăscut într-o manieră inedită! Și-a schimbat înfățișarea și se luptă în continuare să-și facă istoria cunoscută și să atragă cât mai mulți turiști.

Sharing is caring!

Comments

comments

Lasă un răspuns