Roma – atracții și obiective turistice

În centrul Italiei, unde râul Aniene întâlnește Tibrul, se întinde Roma, un puternic centru politic și comercial, vechi de aproape 3.000 de ani. Capitala Italiei este un muzeu în aer liber în care ruine antice, precum Colosseumul și Forul Roman, evocă puterea fostului Imperiu Roman. Supranumită Capitala Lumii sau Orașul Etern, Roma adăpostește în interiorul ei enclava Vatican, cel mai mic stat din lume. Este unul dintre puținele orașe din Europa care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial aproape intact. Prin urmare, centrul Romei figurează pe lista patrimoniului mondial Unesco și rămâne preponderent renascentist și baroc. Capitala Italiei este, cu siguranță, unul dintre cele mai ofertante orașe din lume, în care puteți petrece câteva săptămâni pline fără a vă plictisi.

În 2005 am ieșit prima dată din țară și am făcut un mini-tur cu familia prin Europa. Îmi amintesc și acum pașaportul, drumul străbătut cu mașina până în Italia, peisajele care se derulau și vechiul meu CD-Player. Destinația finală era l’Aquila, orașul care urma să fie distrus de un puternic cutremur în 2009. L’Aquila se află aproape de Roma, așa că ne-am decis să vizităm împreună capitala. Aveam biletelele de autobuz deja cumpărate, urma doar să mergem.  Asta până când am auzit la știri despre amenințările teroriste iminente împotriva marilor capitale europene. În Londra tocmai fusese lovit sistemul de transport în comun de 4 explozii, în urma cărora 56 de persoane au murit și alțe 784 au fost rănite. Elicoptere survolau deasupra Romei, armata era pe străzi, oamenii erau îngrijorați, așa că am decis să returnăm biletele și să ne continuăm vacanța în stilul liniștit în care începuse. Nu am vizitat Roma atunci, dar după 12 ani, prietena mea, Alexandra, mi-a făcut cadou o scurtă vacanță acolo cu ocazia zilei mele de naștere.

Cum ajungem în Roma?

Noi am zburat cu WizzAir din Cluj-Napoca până la aeroportul Ciampino. De acolo am luat autobuzul până în centrul Romei, la gara Termini. Un bilet dus-întors costă 9 euro și călătoria durează aproximativ o oră. A fost o escapadă scurtă făcută pe final de octombrie, de vineri până duminică. Biletele de avion au fost cumpărate cu 6 luni înainte și au costat în jur de 100 de lei unul, cu WizzDiscount Club. Dacă vreți să vizitați Roma, căutați bilete pentru lunile din afara sezonului de vârf, martie – aprilie sau octombrie – noiembrie și veți găsi cu siguranță oferte foarte bune. În plus de asta, vremea este ideală în lunile acestea.

Aeroportul Ciampino

Ce vizităm?

Trecutul îndelungat și plin de evenimente al Romei face parte din viața de zi cu zi a italienilor și asta se vede pretutindeni. Orașul este doldora de ruine antice, unice în lume.  Pe lângă muzee și situri arheologice, simplul fapt de a vă plimba pe străduțele orașului este o experiență minunată. Cafenele la colț de stradă, patiserii, Vespa la tot pasul și taverne cu delicatese italiene.

Colosseum

Începem cu simbolul orașului, cea mai importantă și impozantă clădire-ruină din timpul Imperiului Roman. Construcția amfiteatrului a început în anul 78 d.Hr. și a fost finalizată în 80 d.Hr. S-a construit pe locul unui fost lac artificial care făcea parte din parcul construit de împăratul Nero. Arena era folosită pentru luptele gladiatorilor, adică prizonieri de război, care luptau cu sclavi sau chiar cu animale. Cel mai cunoscut gladiator rămâne Spartacus, despre care se spune că a luptat alături de 100.000 de sclavi pentru a câștiga libertatea și independența acestora.

Ca să vă faceți o idee despre dimensiunea arenei, aceasta are o lungime de 189m, o lățime de 156m, iar pereții au aproape 50m înălțime. Existau 80 de arcade prin care se făcea intrarea pe arenă, 76 pentru spectatori, 4 pentru împărat, autoritățile politice și religioase și protagoniștii jocurilor. Amfiteatrul avea o capacitate între 40.000 și 70.000 de locuri pe scaune. Publicul era așezat în funcție de rangul social. Senatorii stăteau cel mai aproape de arenă, pe o suprafață de marmură cu scaune mobile inscripțioante cu numele lor. În sectorul următor erau așezati cavalerii, apoi urmau celelalte clasele sociale.

SFAT : Ca să evitați cozile de la intrare, cumpărați biletele online de aici. Sunt cu 2 euro mai scumpe, dar salvați cel puțin o oră. Un bilet costă 14 euro, este valabil 2 zile și include accesul și la Forul Roman.

Forul Roman

Lângă Colosseum, se găsește Forul Roman, nucleul central al Romei antice, în jurul căruia s-a construit orașul. Este un sit arheologic încărcat de istorie, aici având loc ședințele publice la care au vorbit unii dintre cei mai faimoși oratori. În interiorul Forului puteți vedea clădiri și monumente vechi, cum ar fi arcuri, vestigii ale unor temple palate și multe altele.

SFAT : Aveți grijă când intrați pe proprietatea sitului care este bine delimitată. Noi am ieșit pe turnicheți pentru a vizita o biserică, fără să ne dăm seama că nu putem intra tot pe acolo înăuntru. Am fost nevoite să înconjurăm Forul pentru a ajunge din nou la intrare, iar când am ajuns, trecuse deja de ora ultimei vizite. Din păcate, am vizitat foarte puțin din el și a doua zi n-am mai avut timp să ne întoarcem.

Columna lui Traian

Lângă Forul Roman, se găsește  Columna lui Traian, construită din ordinul împăratului Traian pentru a comemora victoria sa în Dacia. Pe exteriorul coloanei se găsește un basorelief care evocă scene de luptă din perioada războaielor daco-romane. Acest monument este un izvor extrem de important pentru cunoașterea istoriei noastre naționale. Nu știu câți dintre voi cunosc povestea lui Badea Cârțan, dar acesta era un țăran român din Cârțișoara (Sibiu) care, din dragoste de neam și țară, a mers pe jos până la Columna lui Traian. S-a culcat la poalele ei și a doua zi presa din Roma vuia despre “dacul cu plete care a coborât direct de pe coloană”. Mai multe despre viața lui puteți afla la Muzeul Etnografic din Cârțișoara.  

Fontana di Trevi

O vizită la Roma nu este completă dacă nu aruncați un bănuț în cea mai frumoasă fântână din Italia, Fontana di Trevi. Există multe legende și filme despre bănuții aruncați în fântână, despre dorințe îndeplinite și sorți schimbate. Se spune că dacă vă doriți să reveniți la Roma, trebuie să stați cu spatele la fântână, să țineți banul în mâna dreaptă și să-l aruncați peste umărul stâng. În 2016, s-au strâns 1.5 milioane de euro din Fontana di Trevi, bani donați organizației catolice non-profit Caritas care sprijină cauze din întreaga lume.

SFAT : Dacă doriți să evitați aglomerația, încercați să ajungeți la fântână cât mai devreme, înainte de ora 9.

Treptele Spaniole

Pentru călători, toate drumurile duc la Roma, iar pentru turiști, toate străzile duc la Treptele Spaniole. Cele 138 de trepte au fost construite în 1723 și leagă Piazza di Spagna de biserica Trinita del Monti. Această piața animată, înconjurată de restaurante, magazine, baruri reprezintă unul dintre cele mai populare locuri de întâlnire a italienilor.

Pantheon

Cuvântul Pantheon se traduce din greacă “prin toți zeii”. Avantajul este că se poate vizita gratuit, dezavantajul este că n-am știut la timp și l-am ratat. În interiorul templului, se găsește un orificiu mare în acoperiș care lasă întreaga încăpere expusă vremii de afară pe tot parcursul anului. Primul rege al Italiei este îngropat acolo, precum și nora sa, Regina Margherita. Despre cea din urmă se spune că a inventat prima dată o pizza. Aștepta o vizită importantă a unor regi pentru care a pregătit o plăcintă cu roșii, mozarella și busuioc proaspăt, care reproducea culorile drapelului italian : roșu, alb, verde. Acea plăcintă poartă astăzi denumirea de Pizza Margherita.

Piazza Navona

Construită în locul unui fost stadion, piața păstrează forma acestuia și este și acum un loc de spectacol. Artiști stradali performează în fața fântânilor și clădirilor baroce impozante din piață. Este un loc plin de viață și de tinerețe.

Unde ne cazăm în Roma?

Noi ne-am luat cazare lângă gara centrală, Roma Termini. Poziția a fost excelentă, făceam 20 de minute pe jos până în centru, dar camera era foarte simplă și micuță. A fost cea mai ieftină variantă și nici nu aveam nevoie de mai mult pentru 2 nopți. Vă recomand să căutați pe booking și airbnb, veți găsi cu siguranță o mulțime de variante.

Fiindcă Roma este locul conversațiilor spumoase, al mâncărurilor desăvârșite și al oamenilor fericiți, voi vorbi mai multe în următorul articol despre bucătăria italiană. Și despre unul dintre cele mai importante obiective, pe care nu l-am pomenit aici : Vatican! Până atunci, vă las să visați și voi la căldura din Roma!

Alte poze din Roma :

Teatrul și Opera din Roma

Monument național dedicat regelui Vittorio Emanuele II

Una dintre cele 900 de biserici din Roma

Detalii

 

Sharing is caring!

Comments

comments

Lasă un răspuns