România, îmi pare bine!

 

Dragii mei,

Mă numesc România și anul acesta, în 1 Decembrie 2016, voi împlini frumoasa vârstă de 98 de ani pe care o voi sărbători cu urale în orașul meu natal, Alba Iulia. M-am născut în vremuri tulburi, în zbucium, din plămădeala unei națiuni dezbinate care și-a croit singură drum în timp și timpuri. Străbunii mei, romanii și dacii, au fost oameni harnici, dar cam războinici. De la daci am moștenit limba latină, îmbogățită cu farmecul elementelor romanice și pe parcursul anilor și cu influențe slave. Toate acestea au dus la nașterea frumoasei mele limbi, limba română.

Fiindcă am o familie numeroasă, nu mă pot opri la menționarea străbunilor, ci îmi doresc să vă vorbesc succint despre câteva dintre personalitățile crescute de familia mea la sânul ei : artiști, inventatori, sculptori, scriitori, sportivi, oameni de vază cu care mă mândresc de fiecare dată când am ocazia.

Cel mai faimos personaj este, fără doar și poate, Vlad Țepeș, cunoscut și sub numele de Dracula. Din vorbă-n vorbă, de la generație la generație, s-a aflat că Vlad Țepeș avea ca metodă de execuție tragerea în țeapă a dușmanilor și a răufăcătorilor, de unde și numele de Țepeș. Vlad Țepeș a devenit cunoscut pe plan mondial odată cu publicarea romanului Dracula, al irlandezului Bram Stoker, unde este înfățișat drept un vampir feroce din Transilvania. Îmi pare rău că trebuie să neg (din nou) această legendă atât de iubită de străini, dar Vlad Țepeș a fost de fapt un domnitor al Țării Românești. Porecla sa, Dracula, provine de la Ordinul Dragonilor din care el și tatăl său, Vlad Dracul, făceau parte : Dragon – Dracul – Dracula.

Alte motive de laudă pentru mine sunt Petrache Poenaru, inventatorul stiloului și Nicolae Păulescu, care a revoluționat industria medicală prin inventarea insulinei. Creditele i-au fost acordate abia după 50 de ani, când doi canadieni au primit premiul Nobel pentru insulină și doar atunci s-a aflat și povestea românului care a fost desemnat într-un final  adevăratul inventator al insulinei. O altă moștenire valoroasă o reprezintă opera lirică a celui mai mare poet român, supranumit și Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu. Acest strălucit geniu nu era doar idolul mulțimii, ci și al ilustrului Mircea Eliade. Capodopera celui din urmă cuprinde vastul studiu al istoriei religiilor, prima lucrare completă de acest gen, eseuri filosofice și chiar romane de iubire, inspirate din viața autorului, fascinat de cultura indiană. În domeniul artistic, se remarcă talentul incontestabil al sculptorului Constantin Brâncuși, supranumit patriarhul sculpturii moderne. Brâncuși a căutat toată viața esența zborului, așa cum a mărturisit chiar el de nenumărate ori, și a reușit s-o suprindă în opera Pasărea în zbor.

Pasionați de zbor au fost și acești doi pionieri ai aviaticii moderne, Traian Vuia și Henri Coandă.  La 4 ani după ce Traian Vuia realiza primul zbor autopropulsat în 1906, Henri Coandă inventa primul motor cu reacție. Că tot veni vorbă de aviatică, simt nevoia să-l menționez și pe primul și singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, care în anul 1981, când eu aveam 63 de ani, a zburat 7 zile în spațiu.

Dacă tot am ajuns să vă vorbesc despre ai mei copii, cei care au făcut performanță după 1918, țin să-i menționez și pe Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a obținut nota 10, Gheorghe Hagi, un jucător de top în fotbalul mondial, Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie, un jucător exploziv care făcea zile negre arbitrilor, dar îi amuza copios pe spectatori și Elizabeta Lipa, cea mai bună canotatoare a secolului XX. Nici la capitolul actori lucrurile nu sunt mai prejos și, la loc de cinste, stă Marcel Iureș,  un actor iubit și apreciat atât acasă, cât și la Hollywood.  Un elogiu aduc și maestrului Gheorghe Zamfir care a făcut naiul cunoscut în toată lumea.

Aș mai putea să vă povestesc o zi întreagă despre câți oameni de seamă, inteligenți și muncitori a crescut familia mea, dar mă opresc aici, pentru că vreau să vă vorbesc puțin și despre mine. Lăsând modestia deoparte, mă declar o persoană frumoasă, înzestrată și bogată. Prietenii mă critică uneori, fiindcă mă îmbrac mai mereu în roșu, galben și albastru, dar aceste culori mă reprezintă cel mai bine: roșu – sângele străbunilor, galben – holdele aurii de grâu din timpul verii și albastru – culoarea cerului. În zilele de sărbătoare, renunț la acest obicei și îmi etalez ia mea frumoasă din pânză topită, cusută cu motive tradiționale, ia mea dragă, de curând inclusă în patrimoniul Unesco.

Îmi place foarte mult să călătoresc, iar spațiul carpato-danubiano-pontic în care locuiesc îmi oferă o mulțime de alternative.

Dacă simt nevoia să evadez din stresul cotidian, aleg să merg la munte. Munții Carpați sunt de o frumusețe rară: vara cu peisaje care-ți taie respirația și faună bogată, iar iarna, învăluiți în zăpadă cu numeroase pârtii de schi. De multe ori simt nevoia să mă refugiez lângă o apă și să ascult susurul ei lin. Sunt atâtea locuri frumoase care-mi oferă această satisfacție încât îmi este greu să mă decid: să fie lacul vulcanic Sf. Ana sau Lacul Roșu, să fie Colibița cu al ei peisaj impresionant sau Lacul Bâlea, situat pe cel mai frumos drum din lume, Transfăgărășan, sau să stau la baza cascadei Bigăr, o altă bijuterie a naturii?

Locul meu preferat rămâne, fără îndoială, Delta Dunării, un paradis faunistic înscris în patrimoniul Unesco. Este locul în care coloniile de păsări oferă un spectacol măiestru pe înaltul cerului și unde caii sălbatici zburdă liberi printre lianele elene din pădurea Letea. În apropiere de Delta Dunării se află Vulcanii Noroioși de la Buzău și Marea Neagră, renumită pentru ale ei stațiuni vesele și cochete, Mamaia și Vama Veche.

În regiunile Moldova și Maramureș se găsesc bisericile ortodoxe din lemn, exponate remarcabile ale arhitecturii românești. Una dintre acestea ar fi biserica veche a Putnei, cea mai veche biserică de lemn din Europa. Renumită este și mănăstirea Voroneț și asta datorită picturilor murale și nuanței de albastru utilizate. Această culoare, albastru azurit este recunoscută și sub numele de Albastru de voroneț, compoziția culorii fiind un mister nedeslușit.

La final, vreau doar să vă mai spun că sunt o persoană sociabilă căreia îi place să cunoască cât mai mulți oameni, din toate colțurile lumii, așa că vă aștept cu brațele deschise la mine. Haideți să mă descoperiți!

Cu drag,

A voastră, România

*Mai jos veți vedea niște poze adunate de pe telefoane, aparate vechi, aparate noi. Un album improvizat pe ultima sută de metri.

img_0463

Plaja Corbu

img_0426

Mamaia

img_4155

Pescar în Delta Dunării

img_1006

Insula K sau Insula Fericirii, bucata de pământ împărțită de România și Ucraina

img_1003

Un pelican își ia zborul

img_0919

Rezervație de nuferiimg_0937

Verde crud

img_1042

Carpații noștri, aur poartă!

transfagarasan-main

Transfăgărășan, cel mai frumos drum din lume (copyright: www.romaniajournal.ro)

p1000708

Transfăgărășan pozat din mașină

dsc01803

Faimosul Transfăgărășan acoperit de zăpadă

p1000695

Lacul Bâlea

p1000579

Cascada Bâlea

14569768_1311215258913099_1472553859_n-copy

Sarici expuse pe Transalpina

p1020036

Într-un sat din Moldova

voronet

Albastru de Voroneț, nu atât de evident în poză

putna

Mănăstirea Putna

Sharing is caring!

Comments

comments

16 Replies to “România, îmi pare bine!”

  1. Anca Țîrlea says: Răspunde

    Foarte frumos scris! Bravo! Cred că ar fi minunat să existe și varianta în engleză. Merită

    1. Mersi, Anca! Diseara va aparea si varianta in engleza. Trebuie “slefuita” 🙂

  2. Cel mai frumos basm despre Romania scris de cea mai entuziasmata turista!!! Abia asteptam sa ne duci si pe noi in toate aventurile tale! May the magic be ever in our favor!!!

    1. Mersi, Ancule! Cel mai frumos basm cu personaje de basm :*

  3. Superb spus!!! O tara cu care ne putem mandri!! Felicitari Ralu!!! Esti o fata deosebita!!!

    1. Multumesc frumos, Andreea! Si intr-adevar asa e, avem o tara atat de frumoasa, ar trebui s-o promovam mai bine si mai des. Sper sa reusesc! 🙂

  4. Foarte frumos! Felicitari Raluca!
    Trebuie neaparat o varianta in engleza

    1. Mersi, Mada! Diseara va aparea si varianta in engleza. 🙂

  5. Could you translate? I think it would be worth reading 🙂

    1. Hello, desigur. Diseara o sa apara si varianta in engleza. 🙂

  6. Romania, ne pare bine! Sunt sigur ca in scurt timp National Geographic si Travel Channel isi vor face reportajele de aici 🙂 keep wandering, always wondering ..

    1. “Dream big!” ar trebui sa fie noul motto al paginii. Multumesc, Victor! Imi pare bine si mie ca e in sfarsit gata si atat de apreciat deja. Cu drag, Romania!

  7. Andreea Gheorghita says: Răspunde

    Ce fain “curge” dintr-o idee in alta, good job! Succes!

    1. Mersi frumos, Andreea! 🙂

Lasă un răspuns